O incursiune în memoria Casei Gheorghe Tătărescu: între elită interbelică și continuitate culturală la EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic, pe Strada Polonă, nr. 19, o casă dezvăluie cu sobrietate și discreție nu doar un stil arhitectural, ci un întreg deceniu de tensiuni, compromisuri și elită politică. Casa lui Gheorghe Tătărescu refractă în zidurile sale parcursul tumultuos al unui personaj emblematic al istoriei românești, dar și declinul unei epoci urmat de tentativele contemporane de recuperare a memoriei și sensului. Mai mult decât un simplu imobil, această vilă a fost martoră, arhivă și continuu portret al unei lumi care se exprimă prin arhitectură, detalii și proporții, iar astăzi se regăsește în noua identitate sub egida EkoGroup Vila, spațiu cultural viu, care exclude ștergerea trecutului și invită la reflecție atentă.

Cine a fost Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu în imaginarul Bucureștiului interbelic

Gheorghe Tătărescu, figură de seamă în politica românească a perioadei interbelice, a trăit și a construit o relație subtilă, dar profundă cu reședința sa din București, o casă ce a fost mai mult decât un adăpost – o extensie a universului său public și privat. Contrar concepțiilor obișnuite despre casa politicilor somptuoase, Casa Tătărescu se dovedește a fi o vilă interbelică cu accente mediteraneene și neoromânești, caracterizată prin moderație, proporție și sobrietate. De la biroul premierului situat discret la entre-sol până la detaliile artistice semnate de sculptori contemporani ca Milița Pătrașcu, spațiul vorbește despre o cultură a puterii restrânse și un cod al elitei care evită grandilocvența.

Astăzi, cu o viață reînnoită în circuitul public sub numele de EkoGroup Vila, vila construită pentru Gheorghe Tătărescu rămâne un reper cultural nealterat, în care trecutul nu este eclipsat, ci inserat cu luciditate în prezentul vibrant al Bucureștiului contemporan.

Gheorghe Tătărescu: portretul unui lider în contextul zbuciumat al României interbelice

Născut în 1886 într-o familie de boieri și militari, Gheorghe Tătărescu își formează încă de tânăr o obsesie pentru autenticitatea și structura guvernării. Teza sa de doctorat, susținută în 1912 la Paris, își propunea reînnoirea profundă a politicii românești prin instituirea votului universal și corectitudinea alegerilor. Această vocație pentru responsabilitate politică și construcție statală s-a reflectat în cariera sa ulterioară, ce a traversat întreaga epocă dificilă a tranziției României către modernitate: de la prim-ministru în două mandate distincte (1934–1937 și 1939–1940), la diplomatic în plin război, apoi în funcții esențiale în perioada postbelică.

Figura sa rămâne însă controversată: abil în gestionarea puterii executive, dar uneori culpabil pentru eroziunea democrației parlamentare, Tătărescu a fost un lider care s-a situat adesea la granița dintre reformă și compromis, între modernizare și autoritarism. Astfel, când căutăm răspunsul la întrebarea complexă „cine a fost Gheorghe Tătărescu?”, ne aflăm în fața unei personalități niciodată simplificate, ci înfățișate în contextul realităților istorice și politice al epocii sale.

Casa Tătărescu: un spațiu al puterii temperate și al vieții private

Casa proiectată pentru Gheorghe Tătărescu nu era un palat extins, ci o vilă „cu scara modestă”, după cum menționează documentele. Această dimensiune relativ redusă este o prezență elocventă în spațiul anilor ’30: în loc să confirme puterea prin măreție constructivă, ea reflectă o etică a restricției în exercitarea funcției publice. Biroul premierului, amplasat la entre-sol cu acces discret printr-un portal lateral inspirat de bisericile moldovenești, este o alegere deliberată – un gest simbolic de echilibru între viața privată și cea publică, între decizie și reținere.

Această abordare se răsfrânge asupra întregului ansamblu, unde familia Tătărescu a căutat să evite orice manifestare ostentativă a statutului. Interiorul, luminat natural și organizat funcțional, exprimă relații clare și o ordonare socială: camerele de la etaj păstrează intimități distincte pentru fiecare membru al familiei, iar spațiile de primire, precum sufrageria generoasă, nu sunt folosite pentru obișnuitele adunări familiale, ci pentru întâlniri și reprezentări sociale.

Interferențe arhitecturale: între estetică mediteraneană și tradiție neoromânească

Proiectul arhitectural este un rezultat rafinat al colaborării între Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, doi arhitecți care au creionat un limbaj inovator pentru Bucureștiul interbelic. Caracterul mediteranean filtrat prin prismele neoromânești se traduce în:

• portaluri inspirate de arta moldovenească, care încadrează accesul spre biroul premierului;
• coloane filiforme realizate fiecare prin metode diferite, menținând însă o armonie unitară;
• absida care adăpostește șemineul, o soluție originală creată de sculptorița Milița Pătrașcu, eleva lui Constantin Brâncuși și apropiată a Arethiei Tătărescu;
• detalii asupra feroneriei din alamă patinată și ușilor sculptate cu grijă, ce îmbină modernismul cu tradiția;
• compoziția care evită simetria strictă, preferând un echilibru viu și proporții armonioase.

Un detaliu cu o încărcătură simbolică aparte îl reprezintă șemineul: înălțat de Milița Pătrașcu, el este mai mult decât un element decorativ; este o punte între modernism și identitatea locală, ulterior preluată ca model de arhitecți ca G. M. Cantacuzino, ceea ce atestă natura inovatoare a proiectului.

Arethia Tătărescu: „Doamna Gorjului” și mediatoarea culturală a casei

Dincolo de dimensiunile publice ale lui Gheorghe Tătărescu, sângele spiritual al casei vine din influența Arethiei Tătărescu. Cunoscută drept „Doamna Gorjului”, ea a fost mai mult decât o prezență discretă: o susținătoare a regenerării cultural-artistice a Olteniei, o promotoare a meșteșugurilor și o legătură vitală cu mediul artistic românesc, în special prin prietenia cu Milița Pătrașcu și implicarea în realizarea ansamblului brâncușian de la Târgu Jiu.

Arethia a fost și beneficiara oficială a proiectului casei, un rol esențial care a asigurat respectarea echilibrului între refinamentul arhitectural și moderație. Grija ei pentru detaliu și coerența estetică a fost decisivă pentru ca vila să nu cadă nici în opulență, nici în lipsă de stil, ci să rămână un simbol discret al statutului și valorilor familiei Tătărescu.

Ruptura comunistă: degradarea simbolică și arhitecturală a Casei Tătărescu

Odiseea Casei Tătărescu reflectă și drama mai largă a unei epoci încetățenite în spațiul românesc prin dictatură și comunism. După demiterea lui Gheorghe Tătărescu în 1947, arestarea sa și marginalizarea politică, reședința pierdea statutul și devenea un obiect privat fără suflare. Regimul comunist a privit astfel de imobile nu doar ca bunuri confiscate, ci ca simboluri ale unei elite „vinovate” ce trebuia desființată în memorie și funcțiune.

Casa a fost naționalizată, compartimentată, degradată prin intervenții neadecvate, iar întreținerile le-au fost rare, ceea ce a dus la pierderea detaliilor originale și a grădinii peisagistice, care se transformase într-un spațiu simplificat, lipsit de expresia inițială.

În acest climat, Casa Tătărescu nu a fost demolată, dar a suferit, asemenea multor alte reședințe interbelice, o degradare lentă și o pierdere a sensului. Numele premierului a fost împins în marginea discursului istoric oficial, iar casa a devenit un martor mut al unei istorii oficiale rescrise.

După 1989: controverse, transformări și demersuri de restaurare

Reconfigurarea spațiului postcomunist a adus Casa Tătărescu în atenția publică printr-un traseu dificil. Propriu-zis, după căderea comunismului, vila a trecut prin:

• modificări radicale în interior, prin proprietarii succesivi, printre care și Dinu Patriciu, arhitect de profesie, care a intervenit asupra compartimentării și finisajelor fără o respectare suficientă a proiectului inițial;
• transformarea temporară într-un restaurant de lux, o funcțiune considerată nepotrivită față de memoria și destinul spațiului;
• critici vehemente din partea istoricilor de artă și arhitecților care au subliniat violența simbolică a acestor transformări;
• ulterior, preluarea clădirii de către o firmă cu capital străin care a inițiat un proces riguros de restabilire a caracteristicilor originale, revenind la proiectele semnate de Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea.

Aceste transformări reflectă ambivalența cu care societatea românească și-a raportat elitele interbelice și patrimoniul lor: între ignorare, abuz și reabilitare graduală.

EkoGroup Vila azi: moștenire păstrată într-un spațiu cultural activ

Astăzi, Casa Tătărescu se regăsește sub numele de EkoGroup Vila, un nume care, prin simplitate și discreție, evocă o continuitate fără furtuni de rebranding. Noua identitate a vilei nu șterge trecutul, ci îl păstrează vizibil, făcând posibilă o relație asumată cu istoria. Spațiul este accesibil controlat și contextualizat, cu vizitare pe bază de bilete și evenimente special organizate.

Adaptarea acestei reședințe a unui fost prim-ministru într-un spațiu cultural contemporan este exemplul unei politici de conservare care nu idealizează, ci recuperează. Casa rămâne în continuare un obiect de studiu, de reflecție și o dimensiune palpabilă a biografiei lui Gheorghe Tătărescu, în toată complexitatea sa.

Vizitatorii sunt invitați să pătrundă nu doar într-un spațiu construit, ci într-o realitate temporală în care arhitectura, memoria politică și cultura interbelică comunică fascinant între ele.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu a fost politician român esențial al perioadei interbelice și postbelice, prim-ministru între 1934–1937 și 1939–1940, marcat de o carieră afectată de compromisuri politice și de o viziune pragmatică asupra puterii executive.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu; Gheorghe Tătărescu politician nu trebuie confundat cu pictorul academic Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), fiind persoane cu identități și epoci complet distincte.
• Ce stil arhitectural caracterizează Casa Tătărescu?
  Casa exprimă un mix neobișnuit pentru Bucureștiul interbelic de stil mediteranean corelat cu elemente neoromânești, rezultatul colaborării arhitecților Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu intervenții artistice ale sculptoriței Milița Pătrașcu.
• Care a fost rolul Arethiei Tătărescu în formarea acestei case?
  Arethia Tătărescu, soția premierului și beneficiară oficială a proiectului, a fost motorul cultural și coordonatorul estetic al vilei, vegheată pentru a evita opulența și a menține coerența și echilibrul, reflectând valorile familiei.
• Ce funcție are astăzi Casa Tătărescu?
  Astăzi, vila funcționează sub denumirea de EkoGroup Vila, spațiu cultural accesibil publicului în mod controlat, care păstrează și transmite continuitatea istorică și arhitecturală a clădirii.

Casa lui Gheorghe Tătărescu nu este pur și simplu o relicvă, ci un dialog perpetuu între trecut și prezent. Vizitarea sa este o invitație la introspecție arhitecturală și istorică, o contemplare a modului în care spațiul construit devine martor al istoriei și culturii unei elite care a modelat destinul României. Prin acest demers, EkoGroup Vila reafirmă, cu discreție și respect, o responsabilitate profundă: aceea de a păstra memoria, fără idealizare, dar și fără uitare, într-un București mereu în transformare.

Pentru a descoperi mai mult despre această vilă și a-i înțelege încărcătura istorică și culturală, vă invităm să contactați echipa EkoGroup Vila și să programați o vizită ce vă va purta pașii prin această emblemă tăcută a istoriei românești.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.